Dimitrie Cantemir (1673-1723) este fiul lui Constantin Cantemir. Domn al Moldovei (1693 şi 1710-1717) şi mare cărturar enciclopedist, Dimitrie Cantemir este, în cultura noastră, unul dintre cei mai erudiţi umanişti. Prin vasta şi remarcabila sa operă ştiinţifică şi literară, s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii.Turcii l-au înscăunat socotindu-l om de încredere, ca pe unul care, trimis ostatec de mic copil, a stat 17 ani la Constantinopol. Cu toate acestea, în politica externă s-a orientat spre Rusia, încheind la Luţk(1711) un tratat secret de alianţă cu ţarul Petru I al Rusiei, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcească.În timpul războiului ruso-turc de la 1711 a trecut făţiş de partea trupelor ruseşti. După înfrângerea armatelor ruso-moldovene la Stănileşti, Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia unde a devenit consilier intim al ţarului Petru I şi a desfăşurat o rodnică activitate ştiinţifică. În 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin.În opera lui Dimitrie Cantemir, influenţată de umanismul renaşcentist şi de gândirea avansată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea socială şi istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII -lea şi începutul secolului al XVIII –lea. În ceea ce priveşte concepţia politică, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca adept al domniei autoritare şi adversar al atotputernicei marii boierimi. În scrierile sale el a privit cu simpatie lupta ţărănimii împotriva abuzurilor boierimii şi s-a pronunţat împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.Cantemir a fost primul scriitor român de lucrări filozofice propriu-zise.Gândirea lui filozofică reflectă lupta dintre concepţiile religioase medievale şi cele laice moderne, vădind tendinţe înaintate, raţionaliste.El a subliniat rolul simţurilor şi al experienţei în cunoaştere, a afirmat existenţa cauzalitaţii şi legalităţii în natură şi societate şi şi-a exprimat încrederea în puterea ştiinţei şi a raţiunii omeneşti, căutând să delimiteze domeniul ştiinţei de cel al teologiei.Atribuind providenţei divine un rol secundar, Cantemir a conceput istoria ca o succesiune a “monarhiilor” care trec prin perioade de ascensiune şi decădere în conformitate cu legile “naturii”.Cantemir a fost un remarcabil istoric, geograf şi orientalist.Prin metoda sa critică de cercetare a izvoarelor, Cantemir este aproape un istoric modern, depăşind faza cronicărească.

             Lucrările lui, cele mai multe scrise în limba latină, atestă o bogată documentare în domeniul ştiinţelor umaniste şi o mare pasiune pentru cercetare. “Sufletul odihnă nu poate afla, -spune el- până nu găseşte adevărul carile îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-au fi a-l nimuri”.

             Este autorul uneia dintre primele istorii ale Imperiului otoman, “Creşterea şi descreşterea curţii otomane”, tradusă în limbile engleză (1734-1735), franceză(1743) şi germană (1745), ea a fost timp de un veac lucrarea de căpetenie prin care Europa a cunoscut istoria Turciei.În “Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor” Cantemir a căutat să lămurească problema originii poporului român şi a unităţii sale etnice şi să dovedească continuitatea lui pe teritoriul Daciei.Opera sa de istoric şi de geograf e străbătută de ideea eliberării poporului nostru de sub jugul turcesc.Alte lucrări valoroase ale sale cu caracter istoric mai sunt: “Viaţa lui Constantin Cantemir”, “Evenimentele Cantacuzinilor şi Brâncovenilor”.

             Întreaga operă a lui Dimitrie Cantemir exprimă o concepţie superioară despre istorie faţă de cea a cronicarilor.În timp ce cronicarii explicau fenomenul istoric prin voinţa forţei divine, Dimitrie Cantemir interpretează istoria dând atenţie cauzalităţii: “Nici un lucru fără pricină să se facă nu poate”.El prezintă originea romană a poporului nostru în spiritul ideilor umanismului, afirmând că “suntem urmaşii unui popor care a creat o civilizaţie şi o cultură clasică”.

           “Descriptio Moldaviae” este scrisă în 1716, în limba latină, la cererea Academiei din Berlin.Ea cuprinde trei părţi.Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi câmpiilor. Dimitrie Cantemir elaborează prima hartă a Moldovei.Sunt prezentate, de asemenea, flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării, cu referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări etc.În ultim parte a lucrării găsim bogate informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, “după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti “.  Lucrarea prezintă interes nu numai pentru documentata descriere geografică sau politică, ci şi pentru observaţii etnografice şi folclorice, Dimitrie Cantemir fiind primul nostru cărturar care cuprinde în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul. “Descrierea Moldovei” este o operă străbătută de o vibrantă dragoste de patrie şi au pe alocuri deosebite virtuţi literare.

               P.P.Panaitescu afirma despre “Istoria ieroglifică” apărută în 1705 că “este o operă semnificativă, se citeşte greu, dar cu folos pentru înţelegerea vremurilor, a gândirii autorului şi a graduluila care ajunseseră literatura şi gândirea românească. De aceea nu putem înţelege de ce istorici ca Nicolae Iorga văd în această lucrare a lui Cantemir numai “pedantism” şi “reminiscenţe de şcoală”, o carte lipsită de originalitate, imitată după Heliodor, scriitor antic grec, ceea ce de fapt nu este.Tocmai originalitatea prea mare, şi nicidecum lipsa de originalitate, ar fi învinuirea care s-ar aduce “Istoriei Ieroglifice”. În ”Istoria Ieroglifică”, prima încercare de roman social din literatura română, Cantemir satirizează, recurgd la alegorie, boierimea intrigantă şi acaparatoare a pământurilor ţăranilor.Lucrarea cuprinde cugetări, unele îprumutate de la scriitorii mai vechi, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.

                Ideile filozofice ale marelui cărturar pot fi întâlnite cu deosebire în “Imaginea ştiinţei sacre”, “Logică”, şi mai ales în opera de tinereţe “Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”, scrisă în româneşte şi greceşte.Ideea de bază a acestei lucrări subliniază superioritatea vieţii spirituale asupra celei biologice, prozaică şi robită poftelor de tot felul.Alexandru Piru spune că ”este prima carte, scrisă în greceşte şi în româneşte publicată la Iaşi în 1698, mai mai mult decât un tratat de estetică, este ceea ce numim astăzi un eseu, întâiul eseu din literatura noastră, compus după modelul dialogurilor platoniciene, în felul celebrului Symposion, probabil cunoscut autorului”.

                Având o temeinică cultură muzicală, Cantemir a scris în limba turcă, pentru prima dată, un tratat de teorie a muzicii turceşti.A preconizat un tratat de notaţie a muzicii orientale, folosind alfabetul turcesc.După părerea lui Virgil Gândea “Sistemul religiei muhamedane” este singura operă majoră a lui Cantemir al cărei text integral nu a fost până acum publicat şi tradus la noi.Publicarea lui încheie opera de editare a scrierilor cantemiriene, în ţara noastră, de restituire a acestor scrieri culturii româneşti”

                Scrierile ştiinţifice, filozofice şi literare ale lui Cantemir au adus într-o epocă de predominare a ideologiei religioase, o contribuţie de seamă la dezvoltarea orientării laice în cultura românească.El este mai de seamă gânditor şi om de ştiinţă din cultura românească veche.

• Dimitrie Cantemir-“Sistemul sau întocmirea religiei muhamedane” Editura Minerva Bucuresti 1977
• Dimitrie Cantemir-“Biblioteca critică” Editura Eminescu, Bucuresti 1977
• Dimitrie Cantemir-“Istoria Ieroglifică” Editura Albatros,1977
• Dimitrie Cantemir-“Melancolia neasemuitului inorog” Editura Daciei, Cluj 1973
• Limba sî literatura română, manual pentru clasa a IX-a, Editura didactică si pedagogică, Bucuresti 1995
• Dictionar enciclopedic român, Editura Politică, Bucuresti 1962